Close
Bucuresti, Sector 5, Str. Nicolae Manolescu nr. 10, Parter
+40 760 646 611
contact@holistic-mode.ro

“Cine se cunoaşte pe sine, cunoaşte Universul.” – Hermes Trismegistos

Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual sau ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieţii spirituale, al specificului culturii sale sunt definiţii ale spiritualităţii.

Dacă ne gândim la spiritualitate şi religie, aflăm că ele nu reprezintă acelaşi lucru, deşi se întrepătrund. Religia ţine de forma exterioară, iar spiritualitatea de ceea ce conţine interiorul. În spiritualitate ne întrebăm cu privire la sensul personal, conexiunea cu divinitatea şi valoarea. În religie, întrebările sunt îndreptate spre ceea ce este adevărat şi corect. Când cele două se suprapun rezultă experienţa individuală care influenţează modul în care gândim, simţim şi ne comportăm.

Pe măsură ce abordăm diverse practici spirituale constatăm că sunt similare cu cele recomandate pentru îmbunătăţirea stării emoţionale. Spiritualitatea conduce către ceva mai mare decât noi, creând astfel emoţii pozitive de pace, armonie, mulţumire, recunoştinţă şi acceptare. Sănătatea emoţională cultivă o stare pozitivă a minţii, care ne poate mări orizontul şi creează acea legătură cu ceva mai măreţ.

„Fiecărui om îi este dată o scânteie de spiritualitate. Dar este de datoria lui s-o descopere şi s-o însufleţească.” – Yehuda Alexander Shafran

Viaţa spirituală este plină de iubire, de sacrificiu, de abnegaţie şi bunătate. O persoană spirituală ştie că iubirea este răspunsul la fiecare problemă percepută ca o provocare. Dacă viaţa se desfăşoară altfel decât vrem noi, înseamnă că ne-am deconectat de la iubire şi de la acceptare, nu mai suntem în flux. Pentru a ne reconecta, este necesar să renunţăm la aşteptări şi să acceptăm tot ceea ce se iveşte în vieţile noastre, ştiind că fiecare experienţă ne conduce pe o nouă treaptă de cunoaştere.

Această imaterialitate este un aspect care conţine inteligenţa intelectului, lumina şi căldura inimii alături de viaţa spiritului.

Persoanele care se privează de această viaţă spirituală sunt conduse de frică, rămânând în ceea ce le este cunoscut material, aşa numita „zonă de confort”, privaţi fiind de toate bogăţiile pe care spiritul le aduce. Deschizându-ne în faţa lumii spirituale, vom simţi zborul, vom fi învingători, cu un suflet formidabil, devenind astfel compleţi.

„Frumuseţea este calea ce-l conduce pe omul sensibil spre meleagurile spiritualităţii.” – Thomas Mann

Viaţa spirituală este cea care dă lucrurilor sens. Adevarata valoare a spiritualităţii este faptul că indică înspre ceva şi cineva care există dincolo de această lume fizică. Atunci când vom începe să-L iubim pe Dumnezeu, când vom dori să-L cunoaştem  cu adevărat şi să-i dăm locul cuvenit în inimi, în spirit, pentru ca El să se poată manifesta în noi, în acel moment vom deveni fiinţe spirituale în adevăratul sens.

Spiritualitatea este o parte importantă a vindecarii noastre. Primul pas al tratamentului psiho-emoţional este IERTAREA tuturor celor care ne-au supărat, al celor pe care i-am supărat, dar şi a noastră. Prin iertare facem ordine în grădina sufletului şi ajungem la purificarea lui.

Următorul pas este IUBIREA. Iubirea înseamnă armonie. Surplusul de iubire din noi să curgă peste cei din jur, pe tot ce ne înconjoară, cu bunătate şi înţelegere, sacrificiu şi renunţare. Să lasăm orgoliul şi să acceptăm că toţi suntem imperfecţi şi că viaţa nu-i o linie dreaptă.

Un alt pas important este DĂRUIREA NECONDIŢIONATĂ. Dăruiţi necondiţionat iubire şi dacă nu o aveţi! Drept răsplată veţi primi iubire. În armonie nu există oameni singuri, ei sunt înconjuraţi de alţi oameni şi de Dumnezeu.

Ca să-l schimb pe cel de lângă mine, prima dată trebuie să mă schimb eu. Dar cum? Renunţând la orgoliul care creează numai probleme, prin smerenie, dându-le celorlalţi posibilitatea să ne descopere virtuţile. Având răbdare cu cei din jur şi îngăduinţă cu cel ce nu simte şi este dizarmonic. “Dă-mi Doamne seninătatea să pot accepta ceea ce nu se poate schimba, curajul să schimb ce se poate schimba şi cunoaşterea să fac diferenţa între cele două!” În acest fel, relaţia la nivel psiho-emoţional este preluată de inconştient sub formă de comuniune cu Dumnezeu, dispare frica, pacea şi liniştea se instalează în locul gândurilor negative.

“Fii atent la gândurile tale – ele devin cuvinte – fapte – obiceiuri – caracterul – DESTINUL.”

Pe lângă toate acestea, ATITUDINEA:

  • Renunţă la a-i judeca pe alţii.

Descoperă-L pe Hristos care trăieşte în ei!

  • Renunţă la a mai spune cuvinte care rănesc.

Umple-te de cuvinte care vindecă!

  • Renunţă la a mai fi nemulţumit.

Umple-te de recunostinţă!

  • Ţine post de nervi.

Umple-te de răbdare!

  • Ţine post de pesimism.

Umple-te cu speranţă crestină!

  • Ţine post de preocupări inutile.

Umple-te cu încredere în Domnul!

  • Renunţă la a te mai plânge.

Umple-te cu respect pentru acea minune care este viaţa!

  • Renunţă la a-i mai stresa pe alţii.

Umple-te de o rugăciune neîncetată!

  • Renunţă la a mai fi acru / acră.

Umple-te de bunătate!

  • Renunţă la a-ţi mai da importanţă doar ţie însuţi / însăţi!

Umple-te de compasiune pentru ceilalţi!

  • Renunţă la teama pentru lucrurile tale.

Umple-i pe ceilalţi cu darul tau!

  • Renunţă la a mai fi descurajat.

Umple-te de entuziasmul credinţei!

  • Ţine post de tot ceea ce te separă de Iisus.

Umple-te de tot ceea ce te apropie de El!

“Într-un final, trei lucruri rămân: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cel mai mare dintre ele este IUBIREA.”  – 1 Corinteni 13:8